Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

alimente

 Când vine vorba despre alimente sau băuturi, cu toţii suntem mai atenţi la ceea ce consumăm. Dar oare tot ce scrie pe etichetă este adevărat? Iată câteva lucruri înspăimântătoare despre alimente, menţionate în cartea "1.001 lucruri care m-au speriat de moarte", scrisă de americanul Cary McNeal.

 
Vinul
Tuturor ne place vinul. Însă s-ar putea să ne gândim de două ori înainte de a mai lua un vin ieftin de pe raft. Când strugurii sunt culeşi cu ajutorul maşinilor, acestea “curăţă” tot, inclusiv insecte, pasări sau orice altceva se află prin preajmă. Nu toţi producătorii aleg bob cu bob înainte de a presa strugurii, aşa că tot ce este “în plus” merge laolaltă. Producătorii de vin care se respectă îndepărtează 99% dintre elementele “externe”.
 
Fructe
Potrivit unui studiu, 90% dintre piersicile, merele, nectarinele şi căpşunile testate conţineau pesticide, chiar şi după spălarea temeinică sau îndepărtarea cojii.
 
 Pui
70% dintre puii crescuţi pentru consumul uman din Statele Unite conţin un aditiv alimentar aprobat de FDA – (Food and Drug Administration, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor) pe bază de arsenic. Acesta este adăugat ca un antibiotic în alimentaţia păsărilor. În plus, găinaţul acestora (care conţine, de asemenea, arsenic) este folosit ca îngrăşământ pe terenurile pe care se cultivă hrana pentru respectivele păsări.
 
Pâine
Cui nu-i place pâinea moale şi pufoasă? Ştiai însă că este aşa pentru că unii producători folosesc sulfat de amoniu (E517) care face drojdia să crească? Ca o curiozitate, sulfatul de amoniu mai este folosit la îngrăşăminte, la stingerea incendiilor şi la fabricarea bombelor.
 
Fără grăsimi
De multe ori cădem în capcana alimentelor fără grăsimi. Însă când este îndepărtată grăsimea dintr-un produs, aceasta este înlocuită cu ingrediente mult mai nesănătoase pentru a reconstrui savoarea. În plus, produsele fără găsimi conţin mult mai multe calorii.
  
Zahăr alb
Ţi-ai pune o lingură de pudră de oase de vită în cafea? Cu siguranţă nu. Dar zahăr? Probabil da. Nu uita însă că pentru albirea zahărului atât de popular se folosesc cărbuni din oase de vită. Procesul a fost patentat pentru prima dată în 1812.
  
Coloranţi
Roşu Citrus (E 121) este un colorant interzis în Statele Unite. Producătorii de portocale însă au voie să-l folosească pentru a colora fructele şi a le face mai apetisante.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

alimente
DorohoiNews.ro, 17-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro